Iluzia puterii
Si a responsabilitatii.
Aveti mai jos, continuarea unui spot celebru, pe care sunt convins ca il stiti. Adica sequel-ul pentru "Don't vote" – abia s-a lansat, e proaspat, inca mai "frigea" cand l-am vazut – Vivi mi l-a trimis, avea doar 250 vizite. Pana am terminat de scris postul de mai jos (adica in vreo 5 minute) avea peste 5000 :). [later edit] dupa vreo inca 4 ore, ajunsese la 80.000. iata-l:
Hai sa incerc sa vi-l demontez:
In primul rand, recunosc, e genial (la fel ca si anteriorul)
DAR
Nu imi place deloc ideea asta a puterii pe care o ai o data la 4 ani si a responsabilitatii pe care o porti de a duce tara intr-o anumita directie.
Pentru ca i se spune electorului simplu ca el are puterea sa decida. Pentru ca i se spune ca e responsabil de razboiul din Iraq, de cat de bine merg asigurarile sociale sau invatamantul.
Si nu e asa.
Responsabili sunt politicienii, guvernantii, presedintii, ma rog, cei care AU INTR-ADEVAR PUTEREA. Si da, ei sunt alesi o data la patru ani prin vot. Si da, acum cateva sute (sau zeci, depinde de tara) de ani asta era un vis frumos pentru cei mai multi.
Astazi insa, mi se par absolut nejustificate argumentele de genul asta – toti politicienii spun, evident, ca vor binele tarii, populatiei, whatever. Pe oricare dintre ei ai pune stampila o faci in ideea ca iti va fi putin mai bine.
Problema cea mai importanta pe care o vad eu este ca nu ai nici o modalitate de penalizare daca dupa 2-3 luni oamenii calca in strachini – si in Romania, cel putin pana acum, toti au facut-o.
Astazi, in Romania, eu nu mai stiu care sunt baietii buni. Pur si simplu. Au trecut toti pe la guvernare si nici unul nu a lasat vreo impresie mai curajoasa.
Asa ca nu mai cred in sistemul asta electoral cu votarea de catre toti o data la 4 ani. Sunt prea multi (si nu prea capabili de a decide coerent) si se intampla mult prea rar.
Nu am alta varianta in momentul asta – in afara unei utopice tari proprietate privata, care angajeaza guvernanti platiti fabulos dar pe care ii da afara imediat ce nu isi ating anumite targeturi. Da stiu, e o utopie, dar imi place ideea de mor. As vrea sa scoatem la concurs postul de prim ministru si sa ii dam salariu de presedinte de corporatie – 2,3,5 sute de mii de euro si bonusuri anuale de milioane daca ne creste PIB-ul cu x procente. Daca esueaza, scrie prin contract ca ne da banii inapoi si angajam alt tip mai capabil.
Da, e imposibil.
In fine, nu stiu solutia, dar vad problema si ma roade – motiv pentru care am lansat, impreuna cu Alex Mihaileanu si cu Viorel Copolovici, proiectul votezi.ro – unde publicam atitudinea bloggerilor fata de votare si asteptam comentariile cititorilor.
Nu e un blog politic, nici macar unul comercial. Nu sustinem si nici nu atacam partide sau candidati. Ne dam cu parerea, insa o facem cat putem noi de argumentat.
Va invit, asadar, sa ne spuneti ce parere aveti despre asta pe votezi.ro, poate convingem romanii sa se gandeasca o secunda in plus la reflexul asta democratic.
O sa incerc sa scriu fara diacritice pentru ca din nu stiu ce motiv blogului tau nu ii plac diacriticele mele.
Dorin, iti inteleg frustrarea dar nu cred ca propunerea ta ar merge nici macar in societatea utopica. Utopia ta nu functioneaza cand sunt decizii grele de luat pe termen scurt.
Gandeste-te la propria ta firma. Daca angajatii te-ar putea da afara chiar si la fiecare jumatate de an, n-ai putea sa iei decizii care nu sunt poplare pe termen scurt. N-ai putea sa le scazi niciodata salariile, n-ai putea sa faci investitii riscante, n-ai putea sa iei decizii bune pe termen lung dar care inseamna ca strangi cureaua pe termen scurt si o duci rau un an sau doi.
Mai mult, ai avea incredere ca angajatii tai inteleg ceea ce faci tu acolo si nu te dau afara pentru ca li se pare ca poti mai mult? Iar daca din diverse motive (economice, care nu depind de tine) firma ta merge in pierdere 1 an, te dau afara si angajeaza alt manager, ti s-ar parea bine?
Lasand asta la o parte, cred ca ceea ce iti doresti tu este accountability. Vrei sa existe un sistem care sa ii motiveze pe cei alesi sa nu faca rau. In companiile normale cei care dau afara CEO-ul se numeste Board Of Directors. In politica nu stiu daca asta exista.
Teoria mea actuala este ca in momentul asta in Romania este o problema de cerere si oferta, agravata de o lipsa acuta de informare obiectiva (presa).
Pentru ca presa nu functioneaza corect, nici macar actul de a vota o data la patru ani nu mai functioneaza ca feedback in sistem si de aceea totul devine din ce in ce mai rau. Daca presa ar functiona corect, alegerile ar fi mai informate, motivatia celor de la putere sa faca bine ar fi mai mare si poate lucrurile ar incepe sa fie mai bine.
De bine sau de rau sistemul asta functioneaza relativ bine in tarile unde democratia este matura. Exista si exceptii, evident, dar astea sunt pe peste tot. Exista si parlamentari buni si rai, presedinti buni si rai, dar in mare in tarile mature sistemul a dus la o functionare coerenta, nu se fura pe rupte, nu sunt cantareti de muzica populara in parlament, sunt putini dobitoci la putere.
Concluzia mea? Trebuie gasite parghiile pentru maturizarea politica a Romaniei. Teoria mea actuala (dupa ce am urmarit indeaproape alegerile americane in ultimele doua luni) este ca presa este cheia. Dar despre asta, in episodul urmator.
Imi place exercitiul pe care il propune comentariul tau (ma rog, nu ca ma asteptam la altceva 🙂 ). Inainte sa iti raspund, subliniez, totusi diferentele intre modelul meu si cel propus de tine, chit ca inteleg motivele pentru care le-ai ignorat (sunt convins ca le stii si tu):
Firma este proprietatea mea, acolo nu se intampla alegeri intr-un sistem similar cu electoralele noastre. Tocmai de aceea cred ca functioneaza, pentru ca avem atat proprietatea (cu dreptul derivat de decizie asupra drumului firmei – care imi apartine) cat si alegerea reciproca zilnica intre angajat si angajator – angajatii vin la serviciu si nu isi cauta alt job, angajatorul nu ii concediaza si nu isi caut alti oameni. Cat timp se intampla asta… inseamna ca ambele parti sunt multumite.
Oricand se intampla ca uneia dintre parti sa nu ii convina ceva si lucrul ala nu se poate rezolva intr-un orizont de timp acceptabil, are clar o solutie relativ simpla (ma rog, in prezent mai mult pentru angajati decat pentru angajatori, la cum e piata fortei de munca acum. in fine..).
Eu, daca nu sunt multumit de guvernanti, evident pot pleca intr-o tara condusa mai bine, dar efortul pe care il implica asta este extrem de mare. Si daca reusesc sa imi construiesc, totusi, o viata ok aici, raman. Dar sentimentul meu (si al multora) este ca fac asta „in pofida” proastei guvernari. Ca poate sa conduca oricine tara daca ma lasa in pace, eu ma descurc singur cat de bine pot in fiecare moment. Si asta nu mi se pare ok, nu ar trebui sa avem sentimentul asta.
Sigur, unele firme dau faliment pentru ca sunt conduse prost – cu tarile ar fi mai greu, insa as fi oricand de acord cu un board de oameni – care au investit in Romania (fara sa detina participatia majoritara :p) – sa numeasca ei guvernantii si sa aiba cota parte din cresterea PIB-ului generata de Prim Ministrul angajat de ei, sa zicem.
Stiu, ne jucam cu ideile utopice. Dar mie in continuare imi suna mai bine asta decat sistemul actual de oriunde (desi in seara asta Copolovici imi spunea ca in Singapore functioneaza ceva macar vag asemanator).
Asa e, uneori trebuie sa faci alegeri dureroase pe termen scurt dar cu efecte bune pe termen lung – analogia injectiei – asta se intampla si la nivel de familie (educatie, copii etc.) si in companii si clar si la nivel de tari.
Daca planul cu care ar veni guvernantii ar transpira competenta, realism si bune intentii pe termen lung, daca ar exista o autoritate reala care sa ii controleze (cu penalizari sau bonusuri, dupa caz), nu neaparat la 6 luni ci la fiecare din obiectivele intermediare asumate de guvernanti, cred ca m-as duce la vot.
Si sa stii ca nu cred ca lipsa de informare lipseste in Romania – chiar exista o multime de canale media care spun si bune si rele despre politicieni – este deprimant insa sentimentul de lehamite din ce in ce mai raspandit cand vine vorba de politica si de alegeri.
Sunt multi care spun ca se duc sa voteze pentru ca e un drept, pentru ca fiecare vot conteaza etc. (chiar mult mai multi decat ma asteptam – ma refer la bloggeri aici) insa nu cred ca au un candidat puternic in minte cand spun asta – „uite, daca o sa castige X o sa fie bine”.
De unde ma uit eu, e doar inertie, reflex sau o capcana in care au picat inclusiv actorii clipului de mai sus.
Iau un exemplu usor de demontat din clipul de mai sus si dupa aia inchid comentariul asta kilometric – e o doamna acolo care spune ca se duce sa voteze pentru ca banca unde avea credit pentru studiile copilului a dat faliment. Nu imi spune ca esti de acord ca daca femeia aia voteaza nu o sa mai dea bancile faliment. Asta spun – ti se promit lucruri imposibil de atins/garantat prin simpla prezenta la vot a maselor.
Schimbarea (in bine sau in rau) o produc oamenii care au puterea. In Romania, cel putin, nu exista mecanisme reale sa ii controlam, din pacate.
Eu cred ca e un subiect misto si ca trebuie sa invatam sa gandim altfel despre alegeri. De-aia am lansat proiectul votezi.ro ;).
O sa ma refer direct la tanti cu banca falimentara. Nu, votul ei nu va face bancile sa nu mai pice. In schimb, ea are acum o alegere: un candidat care propune politici foarte similare cu ale lui Bush (deregularizare, privatizare la extrem, capitalism salbatic) sau un candidat care propune mai multa reglementare, un capitalism mai putin salbatic si un viitor mai solid.
Tanti aia se duce la vot pentru ca are o alegere care conteaza. In America multi au spus asta, alegerea actuala este foarte importanta, este o schimbare de generatii, este o schimbare de directie, este importanta din zece mii de motive. Si fiecare vot conteaza, asa cum au spus aia de mai sus, acum opt ani alegerile au fost decise de 500 de voturi. 500 de voturi care au condus la un razboi in Iraq care nu se mai sfarseste, care au dus la ignorarea incalzirii globale si la o continuarea dependentei americii de benzina, in locul energiilor alternative.
My point is, in principal pentru ca America are o clasa politica cat de cat sanatoasa, votul conteaza. Obama a reusit, pentru prima oara in multi ani, sa faca fiecare vot sa conteze, sa aduca lumea blazata la vot, sa inspire un simt civic care (sper) va duce la alegerea lui ca presedinte. De ce? Pentru ca democratii, tinerii, oamenii ca aia din film, voteaza. Singura sansa a lui Obama sa castige anul asta este daca toti cei care sunt plictisiti de politica se duc sa voteze, pentru ca astia sunt cei care vor schimbare, vor nou, vor in sfarsit un presedinte coerent.
In Romania problema este mult mai complicata, intr-adevar. Dar trebuie sa incepi de undeva.
Cat despre informare, ia spune-mi tu mie domnule informat, cum a votat Irina Loghin in cei patru ani in parlament? Ce legi a sustinut, ce legi s-a opus, si ce inseamna asta? Bine, hai sa o lasam pe Irina Loghin. Zi-mi despre un alt parlamentar. Oricare. Spune-mi cum a votat (concret, legea x, y, z), de ce, si ce inseamna asta pentru cum va vota in viitor.
Raspund pe scurt doar la problema cu Irina Loghin – intr-adevar, aici lipseste forta presei de la noi – insa in acelasi timp si legile dezbatute in parlament, de cele mai multe ori, sunt absolut neinteresante si automat, votul unuia sau al altuia nu mai starneste curiozitatea.
Rar am auzit despre legi care sa priveasca intr-adevar interesul national, legi in jurul carora sa apara dezbateri aprinse si sa genereze buzz in media. Cand s-a intamplat, a fost aproape intotdeauna vorba de chestii populiste sau electorale – vezi salariile profesorilor, de ex.
Sa ne intelegem, in Romania ministrul invatamantului a votat (in parlament, in calitate de deputat) PENTRU majorarea salariilor profesorilor cu 50% iar a doua zi, in calitate de ministru, a spus ca este revoltator, ca nu sunt bani la buget pentru asta etc. Ma rog, dupa ce s-a facut publica (de catre presa) faza, si-a dat demisia.
Asa ca da, ai dreptate si nu, n-ai dreptate in acelasi timp. E mai bine in America, asta e clar :).
Tocmai am scris despre presa la mine pe blog. Nu pot sa cred ca spui ca legile dezbatute în parlament, timp de patru ani, au fost absolut neinteresante.
Ce sugerezi, ca parlamentul a stat degeaba patru ani? Chiar si asa, printre picaturi, una la fiecare sase luni, trebuie sa fi fost legi care sa fie definitoare pentru caracterul si ideologia unui politician. Schimbari în justitie si în codul fiscal. Am intrat în Europa acum doi ani, a trebuit sa ne aliniem, trebuie sa fi fost legi interesante asociate cu asta.
Nu ma face sa caut. O sa-mi fie greu sa le gasesc, dar faptul ca spui asta ma face sa cred ca… esti neinformat. Si nu as vrea ca presa sa faca legile subiect de stire, dar as vrea sa scrie despre voturile importante ale unui parlamentar / guvernator / senator atunci când îi mentioneaza numele.
Ia zi-mi, din nou domnule informat, în ultimii opt ani a fost vreun parlamentar care s-a opus maririlor de pensii si de salarii în mod constant? Cine? De ce? As vrea sa îl votez, dar as vrea sa ma informeze si pe mine cineva despre acest parlamentar.
Ale naibii diacritice la tine pe blog. 🙂 Nu stiu cum si de ce, da’ repara-l. 🙂
Da, acum ma duceam sa rezolv :).
Bine mai… americanule, ca stii tu tot ce se discuta la voi in Camera Reprezentantilor. Pe mine nu m-au convins niciodata sa imi pese ce voteaza ei acolo in Parlament.
Am pornit in ’90 cu un interes enorm (pierdeam ore in sir lipit de televizor – mai stii sedintele CPUN? parca asa ii zicea…) si am ajuns astazi lipsit de interes, asa e.
Nu e vina mea si nu cred ca ma poate convinge cineva de contrariu.
Rezolv cu diacriticele, promit :).
Ma amuza sa pun cap la cap comentariile tale. 🙂
„Nu lipsa de informare e problema -> De fapt legile din parlament sunt neimportante -> De fapt, nu m-au convins niciodata sa ma intereseze”.
Crezi ca e posibil sa nu te intereseze pentru ca… nu te-a informat nimeni despre ce e important pentru tara si ce nu? 🙂
Si iti mai propun un exercitiu de imaginatie. Tu vorbesti mai sus despre inevitabilitatea coruptiei celor de la putere, dar pleci de la premiza ca este prima oara cand ajung la putere, ca sunt oameni noi, care n-au mai fost acolo.
Dar crezi ca daca presa te-ar informa corect si coerent despre cei care sunt deja la putere… si te-ar ajuta sa discerni intre cei care, sa zicem, voteaza constant impotriva maririi bugetului parlamentului, sau impotriva masurilor populiste absurde, nu crezi ca astia care ar fi dovedit deja ca fac ceva bine, daca i-ai alege, ar face bine si in urmatorii patru ani?
Si da, cand spun ‘a te informa’ nu ma refer la ‘azi s-au marit pensiile’ ci la informare reala, de genul ‘azi s-au marit pensiile, singura care a votat impotriva a fost Irina Loghin, care a mai votat impotriva si acum trei ani si acum cinci ani. surprinzator, Ion Dolanescu, desi pana acum votase impotriva, a cedat presiunilor partidului sau si de data asta a votat pentru’.
Daca te-ar informa asa, ia zi, ai vota cu Irina Loghin sau cu Ion Dolanescu?
Mah, in primul rand eu zic sa publicam acest post&comentariile aferente intr-o mica nuvela social-electorala.
Acum – evident, tu ai multa dreptate. Da-mi voie sa iti subliniez ca si eu am multa dreptate.
Daca Irina Loghin a votat frumos (da, nu stiam ce mi-ai spus) si daca voia sa fie aleasa in continuare, ea trebuia sa gaseasca o cale prin care sa imi comunice asta. Sa identifice un target, sa aleaga niste mesaje cheie, sa le transmita catre mine, sa vada daca dau feed-back, sa isi corecteze apoi activitatea si comunicarea in functie de asta, ma rog, marketing politic.
Practic, vorbim de selectia politicienilor si lupta dintre ei (pe comunicare, pe vizibilitate, pe anumite target-uri etc.). Ei vor sa fie alesi, nu noi. Ei vor sa ne convinga de ceva, nu noi. Ei au puterea, nu noi. Si tot ei au responsabilitatea.
Eu nu promovez lipsa de la vot. Acuz comunicarea asta bazata pe inducerea sentimentului de vinovatie si responsabilitate.
Nu ma intereseaza, nu vreau sa votez – asa ca nu imi spune sa ma simt vinovat – convinge-ma (tu, politician, ca tu vrei puterea, nu Leonardo di Caprio) ca e important sa merg.
Preferabil, convinge-ma INTRE alegeri, nu pe ultima suta de metri. Explica-mi ce chestii misto ai facut si faci in fiecare zi. Fa-ma sa simt ca ma reprezinti – si atunci va fi important pentru mine sa ocupi in continuare scaunul ala. Cum o faci, habar n-am, descurca-te, cum ziceam, tu vrei puterea, tu spui ca vrei si stii ce sa faci mai bine pentru tara.
E meseria ta, esti platit extrem de bine pentru asta (mai mult sau mai putin „oficial”), vreau sa te vad ca „prestezi” in mod profesionist.
E ca si cum ar acuza o trupa de teatru publicul ca nu mai vrea sa cumpere bilete si ar veni prietenii actorilor sa ma convinga ca daca nu ma duc la piesa aia o sa fiu mai putin cult.
Ma uit la ce piesa vreau eu, cand vreau eu si daca vreau eu – am libertatea asta 🙂
A, mai scriu, totusi, o idee importanta.
In '90 prezenta la vot a fost de vreo 90% in Romania – oamenii voiau sa voteze, asteptau febrili ziua respectiva. Astazi, trebuie sa ii convingem sa voteze. Aici, la fel ca in America.
Adica avem o gramada de politicieni dar din ce in ce mai putini votanti. Si facem campanii destepte sa incercam sa ii convingem sa mearga la vot.
Nu e un semn ca sistemul asta e cam vechi si nu prea mai functioneaza? Nu ti se pare ca totul se schimba in jurul nostru cu o viteza fantastica si se joaca dupa alte reguli, in vreme ce sistemul de alegere a conducatorilor a ramas acelasi si se manifesta doar din 4 in 4 ani?
Nu am putea sa ne gandim, totusi, ca ar fi cazul sa schimbam ceva la modul in care ne alegem si ne controlam conducatorii (si nu ma refer aici doar la uninominal)?
Ai si tu dreptate, cred ca amandoi vedem probleme complementare. 🙂
Si ce spui tu ar trebui sa se intample, si ce spun eu. E si datoria Irinei Loghin sa te convinga sa o votezi, dar daca e proasta, e datoria ziarului sa iti spuna ca e proasta si sa o sanctioneze, cu motive, cu argumente, cu trecut.
Ca uite, Gigi Becali iti vrea votul. Vadim iti vrea votul. Dar ei sunt multumiti sa ti-l vrea cu slogane. E datoria ziarelor sa iti dea contextul care dovedeste ca sunt prosti (desi stiu ca stii deja ca sunt prosti, dar multi nu stiu, si ziarele nu ajuta).
Cat despre faptul ca sistemul e invechit… Romania are aproape 20 de ani de democratie. America are… doua sute si ceva. In America acum candidatii fac ce zici tu mai sus. Lupta pentru vot. Argumenteaza. Discuta despre ce a facut fiecare in trecut, discuta despre ce a votat fiecare in toata istoria lor de politicieni, ce inseamna asta, ce au dovedit prin asta. Ce au dovedit deja, nu doar ce promit.
Ce este videoul de mai sus? Sincer eu il vad ca o continuare a miscarii masive a lui Obama de a mobiliza oamenii sa voteze, de a le da speranta intr-un sistem politic despre care cred ca nu ii mai reprezinta, de a ii convinge ca, pentru prima data intr-o generatie, votul conteaza.
Si crede-ma, conteaza, pentru ca daca Sarah Palin ajunge vice presedinte, o sa iti dau dreptate 100% si o sa ma mut in Europa, inseamna ca e ceva putred la mijloc. 🙂
Uite una tare pe care tocmai am aflat-o azi: http://en.wikipedia.org/wiki/PMQ
In Anglia, in fiecare miercuri, primul ministru trebuie sa dea socoteala parlamentului.
Astia ii pun intrebari, este public si televizat, publicul se uita. Daca parlamentul nu e multumit, il dau afara dupa o vreme. Deasemenea nu are voie sa fie evaziv sau sa nu vrea sa raspunda, parlamentarii or sa insiste si or sa ii ceara socoteala agresiv (asta mi-a spus-o un britanic cu care tocmai am vorbit la masa despre politica 🙂 ).
Foarte misto sistemul britanic. Ce pot sa spun…. daca am avea si noi ceva similar zau ca m-as uita si eu la dezbaterile de miercuri si cu siguranta as merge la vot.
Deocamdata nu e cazul 🙂